Un jandarm din Vâlcea a donat plasmă după ce s-a vindecat de Covid

 

Plutonierul major Alexie Mihai din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea a donat plasmă după ce s-a vindecat de Covid. 

jandarm plasma

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Vâlcea, acesta a manifestat forme uşoare ale bolii, fiind confirmat cu Covid în luna octombrie.

Ce m-a determinat să donez plasmă? În primul rând m-am gândit la familia mea şi la persoanele dragi mie! Dacă ar fi avut nevoie de plasmă, poate era cineva dispus să doneze. În ceea ce mă priveşte, pot spune că m-am numărat printre cei norocoşi, am manifestat simptome uşoare ale bolii şi nu a fost nevoie de internare în spital. Sunt bucuros că am putut să ajut, iar faptul că plasma prelevată de la mine poate salva viaţa cuiva, mă face să fiu optimist în lupta cu acest inamic invizibil. Prin gestul meu vreau să îndemn şi celelalte persoane care s-au vindecat de COVID 19 să meargă să doneze plasmă. Consider că este un ajutor dat atât pacienţilor, cât şi medicilor", este mesajul jandarmului vâlcean.

Ultimele știri