Activitatea unui cămin pentru persoane vârstnice, suspendată

Activitatea Căminului pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, Vâlcea, a fost suspendată temporar și parțial.

CA35E786 DBB3 4200 8D15 F2B752197315

Decizia a fost luni după-amiaza, în cadrul unei ședințe a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Râmnicu Vâlcea. În urma acesteia s-au emis unele dispoziţii în contextul celor mai recente evoluţii ale epidemiei de coronavirus.

“Primul articol al Hotărârii nr. 6/30.03.2020 vizează Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, a cărui activitate se suspendă parţial, pe perioada instituirii stării de urgenţă. Măsura a fost luată pentru protecţia celor 72 de seniori aflaţi aici în contextul în care media lor de vârsta este de 85 de ani, ceea ce îi face să fie extrem de vulnerabili - conform tuturor statisticilor de la nivel mondial - în faţa epidemiei de coronavirus. S-a concluzionat că, oricât de drastice ar fi măsurile de protecţie luate de către personalul medical şi administrativ al Centrului la intrarea în instituţie (venind de la domiciliile proprii, unii folosind mijloace de transport în comun), există un risc de contaminare, ceea ce ar putea duce – aşa cum au fost numeroase cazuri în Spania, Polonia, Japonia, Statele Unite etc. – la tragedii soldate cu zeci de decese. Hotărârea CLSU mai stabileşte că pentru persoanele vârstnice ai căror aparţinători se află în imposibilitatea certă şi dovedită de a le prelua pentru această perioadă, se asigură în continuare toate serviciile specifice Căminului pentru Persoane Vârstnice, cu măsuri stricte de respectare a metodologiei medicale şi a condiţiilor de distanţare socială”, transmit reprezentanții Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea.

X

Right Click

No right click