Un bărbat din Vâlcea, care a ascuns că a venit din Norvegia, este cercetat penal

Un bărbat din județul Vâlcea s-a ales cu dosar penal, după ce autoritățile au descoperit faptul că s-a prezentat la spitalul din Horezu, ascunzând faptul că venise din Norvegia în data de 13 martie. 

ciocan instanta

Acestuia i se pusese în vedere să se autoizoleze întrucât Norvegia este pe lista țărilor cui risc de infectare, dar bărbatul nu a ținut cont de acest lucru.

În data de 23 martie a avut nevoie de serviciile spitalicești, iar când a completat acel chestionar obligatoriu a ascuns că venise din Norvegia.

În fapt, în cauză s-a reţinut că în seara de 23.03.2020, numitul G.F. s-a prezentat la Camera de Gardă a Spitalului Orăşenesc Horezu, județul Vâlcea, unde a completat Chestionarul pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu COVID-19 la pacienţii care se prezintă la UPU/CPU/CAMERA DE GARDĂ ascunzând faptul că revenise în data de 13.03.2020 din Norvegia (ţară aflată pe lista statelor cu risc de infectare), motiv pentru care i se pusese în vedere de către reprezentanţii autorităţilor locale să rămână autoizolat la domiciliu”, transmit într-un comunicat de presă reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor, polițiștii din Horezu, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu ocupându-se de caz. 

X

Right Click

No right click