Pericol de explozie la sediul Jandarmeriei Vâlcea

O grenadă antitanc, rămasă neexplodată din al Doilea Război Mondial, a fost descoperită, vineri, la sediul Jandarmeriei Vâlcea, unde era reparată o conductă. Pirotehniștii au intervenit de urgență și spun că grenada putea exploda.

grenada

Muniția a fost descoperită, vineri, în timpul unor lucrări de reparații la o conductă din sediul Inspectoratului de Jandarmi Vâlcea.

Potrivit ISU Vâlcea, este vorba despre o grenadă de mână antitanc, rămasă din al Doilea Război Mondial, dar care putea să explodeze dacă era lovită.

Pirotehniștii din cadrul ISU Vâlcea au intervenit pentru asanarea teritoriului de muniție rămasă neexplorata în urma descoperirii unei grenade descoperite la o lucrare de repatații la o conductă la sediul IJJ Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian. A intervenit echipajul pirotehnic al Detașamentului Râmnicu Vâlcea cu un ofițer și un subofițer. Era o grenadă de mână antitanc. Prezenta și pericol de explozie în cazul lovirii”, anunță ISU Vâlcea.

După verificarea zonei, elementul de muniție a fost ridicat și transportat în condiții de siguranță pentru distrugere într-un poligon amenajat.

Sursa: Mediafax.