Bărbat găsit mort în pădure la Voineasa

Un dosar penal a fost întocmit de către polițiștii din județul Vâlcea, după ce miercuri un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost găsit mort în pădure, la Voineasa. 

banda crima

Bărbatul plecase la cules de ciuperci. Fiica acestuia a mers să îl caute pentru că de ore bune nimeni nu mai știa nimic de el. L-a găsit fără suflare, a cerut ajutorul autorităților, dar nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Personalul de pe ambulanță, ajuns la fața locului, a declarat decesul bărbatului. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul”, au menționat reprezentanții IPJ Vâlcea.