O femeie de 47 de ani s-a înecat într-o fântână adâncă de 11 metri, din județul Vâlcea. Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat, după 40 de minute fiind declarat decesul.
Pompierii din Inspectoratul pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați luni pentru salvarea unei persoane căzută într-o fântână, în localitatea Galicea.
Din spusele apelantului care a cerut ajutor prin 112, fântâna are o adâncime de aproximativ 11 metri și 1 metru diametru.
Pentru salvarea persoanei, salvatorii au intervenit cu ajutorul unei scări de fereastră și a mai multor cordițe.
După aproximativ 40 de minute de la sosirea echipajelor la locul intervenției, femeia de 47 de ani a fost adusă la suprafață în stare de inconștiență, motiv pentru care s-a trecut la efectuarea manevrelor de resuscitare.
Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat, fiind declarat decesul.
Sursa: Mediafax.