Doi soți intoxicaţi cu fum, morţi în casă
Două persoane, soț și soție, au fost găsite fără suflare, sâmbătă dimineața, în locuința lor din localitatea Dănceu, județul Mehedinți. Potrivit Poliției, oamenii au murit intoxicaţi cu fum.
Două persoane, soț și soție, au fost găsite fără suflare, sâmbătă dimineața, în locuința lor din localitatea Dănceu, județul Mehedinți. Potrivit Poliției, oamenii au murit intoxicaţi cu fum.
Polițiștii craioveni au fost sesizați ieri cu privire la faptul că o femeie a încercat să sustragă bunuri dintr-un supermarket.
Produse medicale expirate, sală de operații fără apă sterilă, pereţi degradaţi, hrana pacienților transportată cu o mașină neigienizată și împărțită de angajați în haine murdare. Acestea sunt o parte dintre neregulile găsite de Corpul de Control al Ministerului Sănătății la Spitalul din Târgu Jiu.
CFR Craiova, amendată de polițiștii locali din municipiul Târgu Jiu.
Virusul a fost descoperit abia după ce carnea adusă de la un abator din județul Vâlcea a fost vândută.
Nereguli grave la Spitalul de Urgență Târgu-Jiu au fost prezentate de deputatul USR Emanuel Ungureanu, acesta afirmând că este vorba despre „neglijență criminală”. În timp ce parlamentarul prezenta date din raport, managerul spitalului și-a dat demisia.
Polițiștii din Novaci au indisponibilizat 8 tone de piatră de la un bărbat din localitate.
Percheziții la locuințele unor persoane bănuite de braconaj.
Circulația rutieră este întreruptă pe DN64 Slatina – Râmnicu Vâlcea, după ce o mașină a luat foc în mers.
Sorina, fata adoptată de un cuplu de craioveni, stabiliți în America, a reapărut pe rețelele de socializare.
La început de noiembrie, tarabele din piață stau pline cu dovleci pe care nu-i cumpără nimeni.
Uzura șinelor de cale ferată și a traverselor a mușcat din nou din siguranța traficului feroviar pe magistrala București – Timișoara, mai precis pe Dealul Balota – Mehedinți.
Bradul de Crăciun pentru care Primăria Târgu-Jiu a plătit peste 100.000 de euro şi l-a folosit doar de două ori va rămâne și în acest an în depozit. Autoritățile din oraș au ales, la fel ca în 2018, un brad natural care va costa aproximativ 2.500 de lei.
Un vâlcean a murit, ars de viu în propria casă.
Polițiștii din Tismana au fost sesizați prin apel la 112 de o femeie de 58 de ani, din localitate, căreia i-ar fi fost furați bani din casă.
Conducerea Spitalului de Urgență Slatina reacționează după ce ministrul demis al Sănătății, Sorina Pintea, a declarat despre femeia cu arsuri grave, internată la Slatina, transferată la Brașov și operată la Iași, că a fost subevaluată inițial: „Ne-am bucura să se facă un control”.
Accident rutier pe DN 65/E 574 la ieșirea din municipiul Slatina către Craiova, cu trei autoturisme implicate.
Un copil de 13 ani a fost lovit, vineri, de o mașină, după ce a traversat strada neregulamentar, în apropierea unei stații de autobuz din comuna Vlădești, județul Vâlcea. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Reactivi și dezinfectanți au fost găsiți într-o magazie plină de mucegai a spitalului Târgu-Jiu. ITM anunță că a sesizat instanța, în timp ce conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu spune că magazia funcționează așa de 30 de ani și până acum nimeni nu a spus nimic.
Pesta porcină africană a ajuns şi la o fermă de porci din localitatea Ipotești din județul Olt, aproape 4.000 de porci fiind sacrificați.
Mai mulți medici de la secția de urologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu sunt bănuiți că nu au raportat infecții nosocomiale. Poliția a deschis un dosar penal, urmând ca medicii să fie audiați.
Ambulanțele au prioritate. Sute de amenzi au fost date de polițiștii olteni.
Un bărbat din Vâlcea care a încălcat ordinul de protecţie dat de polițiști, după ce și-a amenințat soția cu moartea și a lovit-o, a fost reținut când a încercat din nou să ajungă la femeie.
Ninsorile au ajuns la Rânca, astăzi, conform anunțului meteorologilor, iar stratul de zăpadă este de câțiva centimetri.
Un bărbat de 47 de ani din Râmnicu Vâlcea a fost arestat preventiv, acuzat fiind că a abuzat sexual doi copii, de 7 și 10 ani.
O fată de 13 ani a plecat de acasă si nu a mai revenit. Mama ei a alertat autoritățile.
Traficul feroviar a fost întrerupt aproape o oră, miercuri, în jurul orei 18, pe magistrala 900, în județul Mehedinți, după ce un tren de marfă s-a stricat.
Pompierii olteni au executat, astăzi, în poligonul din localitatea Redea, o misiune de distrugere a muniției neexplodate rezultată în urma desfăşurării activităţii de asanare a teritoriului judeţului Olt.
Șase utilaje pentru deszăpezire au ajuns, miercuri dimineață, în zona montană Rânca, acolo unde sunt anunțate ninsori chiar din această după-amiază.
Zeci de comercianți vând la intrare în Horezu obiecte din ceramică fabricată în alte orașe precum Miercurea Ciuc, Deva sau chiar din alte țări.
Acest site folosește cookie-urile pentru a gestiona autentificarea, navigarea pe site și alte funcții. Prin utilizarea site-ul nostru, ești de acord cu utilizarea acestora.