O percheziţie domiciliară va fi desfăşurată, astăzi, la locuinţa familiei Luiza Melencu din localitatea doljeană Dioști, anchetatorii dorins să preleveze probe biologice de la mama fetei.

 

luiza melencuPotrivit unui comunicat  DIICOT, la domiciliul Monicăi Georgeta Melencu s-au prezentat ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova. Anchetatorii precizează că femeia a refuzat prelevarea de probe, iar procurorii au obţinut autorizarea judecătorului pentru efectuarea acestei proceduri judiciare.

„S-a solicitat consimțământul părții civile Melencu Monica Georgeta, care, după consultarea cu apărătorul ales, a refuzat prelevarea de probe. În aceste condiții, în baza art.190 al.2 și 4 C.p.p., s-a solicitat și s-a obținut de la Tribunalul București autorizarea judecătorului în vederea prelevării de probe biologice de la partea civilă Melencu Monica Georgeta, mama victimei majore. În vederea punerii în executare a autorizării instanței de judecată, organele de poliție judiciară delegate în acest scop vor desfășura activitățile prevăzute de lege, în cursul zilei de 24.09.2019. Precizăm că administrarea acestor probe este indispensabilă stabilirii identității victimei în vederea deplinei lămuriri a cauzei și bunei desfășurări a urmăririi penale”, se arată comunicatul remis de DIICOT.