Un nou aparat pentru testare COVID la SCJU Craiova

Un nou echipament de amplificare și detecţie RT-PCR, care va contribui la creșterea capacității de procesare a testelor pentru stabilirea infecției cu virusul SARS-CoV-2, a fost alocat Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. 

craiova spital

Potrivit reprezentanților SCJU Craiova, prin achiziționarea și punerea în funcţiune a celui de-al doilea echipament de diagnosticare RT-PCR și ulterior a unui nou sistem de extracție ADN/ARN (livrare și instalare – în luna ianuarie), cu fonduri de la Ministerul Sănătății, capacitatea de testare a Centrului Regional de Genetică Medicală al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova va creşte la aproximativ 600 teste /zi.

Totodată, Ministerul Sănătăţii a alocat SCJUC fonduri în valoare de 11,37 milioane lei (aproximativ 2,33 milioane Euro) pentru achiziţia de echipamente medicale împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2 (COVID-19).

Au fost achiziţionate: un Flux de diagnosticare RT – PCR (operaţional din luna august), 5 Turnuri de laparoscopie 4K, 4 Aparate de radiologie, 4 Roboţi mobili pentru dezinfecţie, un Videogastroscop, un Sistem de Oxigenare Extracorporeal de Tip Intervenţional, 50 Injectomate, 10 Aspiratoare Chirurgicale”, a menționat purtătorul de cuvânt al SCJU Craiova, Cristiana Geormăneanu.