Spitalul Corabia, amendat din nou. O bătrână a decedat în apropierea unității medicale

O amendă în valoare de 4.000 lei a fost aplicată unui medic din cadrul Spitalului Corabia, în urma unui control derulat de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt.

deces covid

Potrivit unui comunicat remis de DSP Olt, controlul a fost derulat după ce în spaţiul public au fost expuse două cazuri. Primul este al unei femei de 85 de ani, care s-a prezent la Spitalul Corabia pentru o scrisoare medicală în vederea obţinerii unui aparat de oxigen şi a decedat apoi în apropierea unităţii medicale.

Octogenara, care suferea de mai multe afecţiuni, a fost internată în spital până pe 6 ianuarie şi pe 14 ianuarie familia acesteia a revenit la spital pentru a obţine o scrisoare medicală necesară pentru un aparat de oxigen. Medicul a precizat că nu poate elibera documentul fără pacientă. A doua zi, pacienta de 85 de ani s-a deplasat la spital cu familia, ar fi obţinut scrisoarea medicală, însă a decedat în apropierea unităţii medicale.

În celălalt caz este este vorba despre o fetiță de doar 4 ani, ai cărei părinți acuză un medic ortoped că nu ar fi știut să pună corect un bandaj după ce copilul și-a fracturat mâna.

Chiar tatăl acesteia a postat pe o rețea de socializare o fotografie cu fetița acuzându-l pe medicul ortoped că a pus bandajul peste tricoul cu care era îmbrăcată micuța și că aceasta avea dureri.

Pe lângă amenda aplicată, DSP a sesizat şi Colegiul Medicilor Olt.

În urmă apariției în mediul online  a informației  privind  cele 2 cazuri ( 1 caz al  minorei de 4 ani, din com. Gârcov, jud. Olt  și 1 caz al pacientei în vârstă de 85 ani ), care s-au prezentat pentru serviciile de specialitate din   Spitalul   Orășenesc Corabia,  reprezentanții Direcția de Sănătate Publică Olt din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică s-au deplasat pentru verificarea aspectelor derulate. În urma controalelor  s-a  aplicat o sancțiune contravențională, în valoare de 4000 lei, conf. H.G. 857/ 2011 - art. 25, alin. 2, lit. a, pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare  privind procedura de preluare și internare a  cazurilor de urgență ( pentru primul caz ), cât și  înaintarea  către Colegiul Medicilor Olt a aspectelor ce țîn de conduită  terapeutică și deontologia profesională a medicului( al –II-lea caz )”, se arată într-un comunicat remis de DSP Olt.

În urmă cu două săptămâni, medicul de gardă şi o asistentă tot de la Spitalul Corabia au fost amendaţi după apariţia pe Facebook a unui bătrân care stă în genunchi pe holurile unităţii ignorat de cadrele medicale. Unitatea sanitară a primit un avertisment.