Amenzi la Spitalul Corabia, după imaginile cu bătrânul căzut pe hol

O echipă de control a DSP Olt a făcut un control, seara trecută, imediat după apariţia pe Facebook a unui bătrân care stă în genunchi pe holurile Spitalului Corabia ignorat de cadrele medicale.

spital corabiabun

Potrivit ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, au fost amendaţi medicul de gardă şi o asistentă, în timp ce unitatea sanitară a primit un avertisment.

Totodată, s-a dispus „dispus refacerea și  însușirea protocoalelor de lucru cu întreg personalul”.

Postarea integrală a ministrului Săntăţii:

Am văzut și eu imaginile de la Spitalul Orășenesc din Corabia și am cerut aseară trimiterea de îndată a unei echipe de control la fața locului pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate.

Verificarea echipei de control a DSP s-a încheiat astăzi dimineață la orele 02.00 și a fost înaintată Corpului de Control al ministrului Sănătății.

Au fost decise următoarele măsuri:

1.Amendă comtravențională medicului de gardă în valoare de 6000 lei în conformitate cu art. 26 litera b “refuzul acordării asistenței medicale de urgență unui pacient de către un medic din cadrul UPU sau CPU”;

2.Amendă contravențională asistentei medicale în valoare de 3000 lei în conformitate cu art. 32, litera k “nerespectarea precauțiunilor universale și a protocoalelor de lucru de către personalul medical și auxiliar”;

3.Avertisment pentru unitatea sanitară;

4.S-a dat termen imediat pentru discutarea cazului în comisia de etică a unității sanitare și luarea măsurilor care se impun;

5.S-a dispus refacerea și însușirea protocoalelor de lucru cu întreg personalul”.

Imagini cu un bătrân care stă în genunchi pe holurile unui spital, neputând să se ridice, au fost filmate şi postate pe Facebook, cea care le-a realizat susţinând că totul s-a întâmplat la spitalul orăşenesc din Corabia. În imaginile postate se vede cum cadre medicale care asistă la ce i se întâmplă bătrânului îi cer acestuia să se ridice singur pe scaun şi îl ghidează, fără a-l ajuta, deşi, în mod evident, vârstnicul, care spune că a suferit un accident vascular, abia se poate mişca,