Primăria Slatina acordă tichete sociale cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun 2020

Primăria Municipiului Slatina anunță demararea celui de-al nouălea sezon de depunere cereri pentru acordarea de TICHETE SOCIALE care vor fi distribuite cu ocazia Sfintelor Sărbători de Crăciun 2020.

Primaria Slatina

În acest sens, se vor menține cele zece puncte de pe raza municipiului, amenajate inițial, unde se vor putea depune cererile, în perioada 28 septembrie – 23 octombrie a.c.

Beneficiari acestor tichete sociale vor fi:

  • persoane cu handicap grav sau accentuat;
  • pensionari - fără a se ține seama de vârstă și tipul de pensie, dar ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii și/sau venituri nete cumulate, sunt cel mult egale cu 1.200 lei/lună.

Acordarea tichetelor sociale se va face pe bază de cerere scrisă (tip), distribuită gratuit, însoțită de fotocopii ale următoarelor documente:

  • Pentru pensionari:

− documente din care să rezulte apartenența la categoria de pensionar, respectiv cupon/decizie pensie din luna curentă sau cel mult luna anterioară depunerii cererii;

− act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia;

− act de identitate al beneficiarului, în condițiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă.

  • Pentru persoanele cu handicap grav/accentuat:

− documente din care să rezulte apartenența la categoria de persoană cu dizabilități, respectiv certificatul de încadrare în grad de handicap grav/accentuat;

− act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia;

− act de identitate al beneficiarului, în condițiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă.

Tichetele sociale, în valoare de 100 lei, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

cerere

Reamintim că aceste tichete sociale se acordă de două ori pe an: cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și de Paște. De menționat că tichetele sociale (100 lei/sărbătoare/beneficiar) vor fi  primite de beneficiari direct la domiciliu, prin intermediul Poștei Române.

Cele zece puncte vor fi amenajate după cum urmează:

a) Primăria municipiului Slatina – 2 puncte de primire:

- sediul central: strada Mihail Kogălniceanu, nr. 1;

- Direcția Generala Economică: strada Toamnei, nr. 6;

b) Direcția de Asistență Socială Slatina – 3 puncte de primire:

- sediu central – strada Frații Buzești, nr. 6;

- Centrul Comunitar de Asistență Medico-Socială: strada Nicolae Bălcescu, nr. 22;

- Clubul Pensionarilor: strada Victoriei;

c) Direcția Administrare Patrimoniu - 1 punct de primire - strada Unirii, nr. 2B;

d) Centrul „Complex servicii pentru persoane adulte cu dizabilități și alte persoane aflate în situații de nevoie Slatina”, al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt - 1 punct de primire: strada Centura Basarabilor (Progresul);

e) Compania de Apă Olt – 2 puncte de primire:

- Casieria sediu central: strada Artileriei, nr. 2;

- Casieria Dispecerat: strada Textilistului;

f) Loctrans – 1 punct de primire:

- Casieria din b-dul A.I. Cuza.

Cererea pentru acordarea Tichetelor Sociale va fi disponibilă gratuit, la cele zece puncte publice mai sus-menționate și poate fi transmisă, totodată, on-line, cu condiția ca, odată cu solicitarea, să fie expediate şi documentele prevăzute mai sus, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..