Asistentă de la Spitalul Județean de Urgență Slatina, confirmată cu COVID-19

O asistentă medicală care lucrează în Secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a fost confirmată, joi, cu COVID-19. 

hol spital1

Conform unui comunicat de presă remis, joi, de către reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina, angajata unităţii a fost testată alături de alţi aproximativ 300 de colegi, medici, asistenţi sau personal auxiliar. În cazul ei, rezultatul a fost pozitiv.  

Asistenta a fost asimptomatică, fiind prezentă la serviciu timp de cinci zile. O anchetă epidemiologică a fost demarată în acest caz. 

În data de 14.05.2020, laboratorul în care SJU Slatina efectuează aceste analize, a comunicat un rezultat pozitiv pentru o asistentă medicală, angajată a secției ATI, restul analizelor (inclusiv întreaga secție ATI) fiind negative. Angajata a fost prezentă la serviciu în zilele de: 3, 4, 7, 10, 12 mai și nu a prezentat niciun fel de simptome, conform triajului epidemiologic efectuat la intrarea în tură (inclusiv în ziua testării). În urma anchetei epidemiologice efectuate la nivelul SJU Slatina, vor fi comunicați către DSP Olt toți contacții direcți ai asistentei, precum și pacienții cu care aceasta a intrat în contact”, se arată în comunicatul de presă. 

Contacții direcți ai asistentei, angajați ai Spitalului Județean de Urgență  Slatina, asimptomatici în prezent și testați negativ pentru COVID – 19, vor intra într-un program de auto-monitorizare la domiciliu, timp de 14 zile, cu reefectuarea de teste în zilele a VII – a  și a XIV – a. Continuitatea programului de lucru, în cadrul secției ATI, nu va fi afectată, mai informează reprezentanții SJU Slatina. 

Întreg personalul secției ATI a folosit zilnic echipamentele de protecție standard conform protocolului.

Ultimul pacient COVID-19, internat în cadrul secției ATI, a fost externat din aceasta secție în data de: 24 aprilie 2020. 

X

Right Click

No right click