Tichetele sociale vor fi distribuite slătinenilor

Acțiunea de distribuire a Tichetelor Sociale pentru Situații de Urgență va începe de astăzi, anunță autoritățile locale.

 Tichete de masă pe suport hârtie 0

Echipe mixte formate din angajați ai Direcției Asistență Socială Slatina, cu sprijinul angajaților Direcției Poliția Locală, vor merge la domiciliul persoanelor declarate eligibile în urma verificărilor efectuate în prealabil.

Potrivit reprezentanților Primăriei municipiului Slatina, înainte de distribuirea tichetelor sociale vor fi parcurse următoarele etape:

solicitantului ii vor fi date spre consultare și asumare prin semnătură olografă documentele completate telefonic care au stat la baza aprobării acordării dreptului (cererea și ancheta socială);

daca este cazul, solicitarea și scanarea/fotografierea documentelor necesare, în cazul solicitării telefonice sau care nu au fost depuse odată cu cererea.

Totodată, tichetele vor fi distribuite către solicitanții care au parcurs primele doua etape, iar în posesia acestora poate intra doar  titularul de drept.

Tichetele sociale, în valoare de 300 lei/beneficiar, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, articole de protecție individuală, produse de curățenie și igiena corporala sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

X

Right Click

No right click