A ucis cu sălbăticie o bătrână, după care au tâlhărit-o şi a fugit

Un bărbat din Olt bănuit că a ucis cu sălbăticie o bătrână, lovind-o și sugrumând-o, după care au tâlhărit-o şi a fugit, a fost reținut. Bărbatul a fost prins 3 zile mai târziu într-o maşină de ocazie.

banda politie

Potrivit unui comunicat remis de Parchetul Olt, incidentul nefericit a avut loc pe data de‭ ‬11.12.2019, în ‭‬jurul‭ ‬orelor 20:00, când inculpatul  C.T. a pătruns fără drept în curtea locuinţei victimei C. E. din com. Orlea jud. Olt şi, profitând de starea de vădită vulnerabilitate, datorată vârstei victimei, respectiv 83 de ani, a agresat-o pe aceasta, lovind-o cu pumnul în zona feţei, după care a ştrangulat-o şi i-a sustras suma de aproximativ 10.000 lei şi un telefon mobil marca Motorola.

Criminalul a fugit de la locul faptei și a încercat să se ascundă, însă autoritățile l-au depistat la timp.

 "Din concluziile preliminare întocmite de către medicul legist din cadrul SJML Olt, rezultă că moartea victimei C. E. a fost violentă. Ea s-a datorat asfixiei mecanice prin ştrangulare (fracturi cartilaj tiroid). Leziunile traumatice constatate s-au putut produce, cel mai probabil, la data‭ ‬de‭ ‬ ‭ ‬11.12.2019,‭ ‬prin‭ ‬lovire‭ ‬de‭ ‬corpuri‭ ‬dure‭ ‬şi‭ ‬comprimare‭ ‬cu‭ ‬mâna (ştrangulare)”, se arată în comunicatul emis de procurori. 
X

Right Click

No right click