Trei victime, în urma unui accident rutier (VIDEO)

Pompierii Gărzii Balș au intervenit cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt pe Drumul Județean 643, în localitatea Iancu Jianu, unde au acordat îngrijiri medicale victimelor unui accident rutier.

ACCIDENT OLT 191206

Potrivit informațiilor transmise de ISU Olt, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane, iar unul dintre șoferi a rămas încarcerat în urma impactului.

Echipajul SMURD a preluat bărbatul încarcerat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Iancu Jianu, cu traumatism toracic, traumatism de șold și plagă la membrul inferior drept, acesta fiind transportat la Spitalul Balș, stabilizat și transferat la UPU Slatina.

De altfel, reprezentanții ISU Olt au precizat că celelalte două victime, una în vârstă de 28 de ani, din comuna Laloșu, județul Vâlcea, cu traumatism cranio-facial și un alt bărbat în vârstă de 24 de ani, din aceeași localitate, cu fractură deschisă la membrul inferior stâng și traumatism de bazin, au fost duși la spital.

Bărbatul în vârstă de 28 ani a fost transportat la UPU Slatina, iar cel în vârstă de 24 de ani la UPU Craiova.

X

Right Click

No right click