Polițistul din Olt acuzat că a desfigurat în bătaie o femeie este la a patra cercetare disciplinară. El a fost sancționat de două ori pentru că a lipsit nemotivat, iar în prezent este cercetat și pentru că a fost găsit beat la servicu, trasmite corespondentul MEDIAFAX.

politist olt femeie batuta

Potrivit IPJ Olt, poliţistul angajat la Ordine Publică în cadrul Poliției Potcoava se află la a patra cercetare disciplinară, fiind sancționat de două ori, iar la alte două abateri nefiind încheiate cercetările.

Sursa citată a precizat că în 2013 polițistul a fost sancţionat cu mustrare scrisă după ce a absentat nemotivat de la serviciu.

Un an mai târziu, o altă absență nemotivată de la muncă i-a adus o altă cercetare disciplinară care s-a finalizat cu reducerea salariului agentului pe o perioadă de trei luni.

Anul acesta, în iulie, polițistul a fost găsit beat la serviciu, această a treia cercetare nefiind însă finalizată.

Agresarea femeii este a patra cercetare disciplinară, abia demarată.

Reprezentanții IPJ Olt au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că agentul a fost inclus chiar şi într-un program de monitorizare psihologică.

Bărbatul are 34 de ani și lucrează la IJP Olt din 2010.

El a fost acuzat de femeie din orașul Potcoava, județul Olt, că a bătut-o cu pumnii, picioarele și vătraiul și a amenințat-o că o îngroapă în grădină.

Potrivit IPJ Olt, polițiștii au fost sesizați, sâmbătă, de femeia în vârstă de 49 de ani, din orașul Potcoava despre faptul că este bătută de o persoană, a cărei identitate a refuzat să o furnizeze.

Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului și au identificat apelanta la locuința unui bărbat, iar pe fondul consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu, femeia a fost agresată. Cei doi se cunoșteau, femeia mergând la locuința respectivă de bunăvoie. Barbatul este agent în cadrul Poliției orașului Potcoava și era în concediu de odihnă, la locuința sa”, au declarat reprezentanții IPJ Olt.

Incidentul petrecut în Potcoava este descris și într-o postare pe Facebook, chiar de femeia bătută, care povestește că a fost chemată la locuința polițistului pentru a-i zugrăvi pereții, iar acolo a fost lovită de acesta cu pumnii, picioarele și cu vătraiul și a fost amenințată că va fi îngropată în grădină.

Prima dată m-au chemat la el să-i spun cât îi iau de cameră dacă-i dau cu lavabilă și pe urmă a tras de mine, mi-a rupt hainele. M-a luat la bătaie cu pumnii. A vrut să aibă relații cu mine. A tras de mine, mi-a dat cu picioarele, cu pumnii, cu vătraiul, a vrut să mă taie cu cuțitul. (...) Mă rugau să beau și eu am spus că nu beau și m-au stropit cu coniac și cu bere. A început să strige în gura mare (...) că el mă omoară cu mâna lui, că de la el din casă nu mai scap decât cu picioarele înainte sau moartă și îl trimitea pe cumnatul meu să facă groapă în grădină, că mă îngroapă în grădină”, a povestit femeia în filmul postat pe Facebook.

Potrivit IPJ Olt, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe, cercetările fiind făcute sub coordonarea procurorului.