Tânăra care a sunat la 112, luni, spunând că a fost răpită, a fost găsită, seara trecută, dar nu în județul Olt unde a fost căutată continuu. 

mascati politie

Aceasta și bărbatul care o însoțea au fost depistați pe raza judeţului Ilfov, 

La audieri, femeia în vârstă de 34 de ani le-a declarat poliţiştilor că nu a fost victima niciunei infracţiuni.

Urmare a apelului primit de IPJ Olt,  precizăm că atât persoana care a apelat cât și însoțitorul ei au fost identificați și audiați de polițiști. În prezent, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de lipsire de libertate urmând ca procurorul din cadrul Parchetului pe lângă Judecătoria Balș să dispună măsuri în cadrul dosarului penal", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.