Conducerea MAI a cerut șefului Poliției Române ca agenții să ia toate măsurile astfel încât să pună în aplicare mandatul de aducere pe numele Monicăi Melencu, respectând legea, însă fără a leza drepturile acestei, informează Ministerul de Interne.

monica melencu

„În mandat (de aducere, n.r.), magistrații au dispus Poliției și Jandarmeriei să aducă la sediul DIICOT o persoană, inclusiv prin pătrunderea în domiciliul acesteia, pentru a fi ascultată într-o cauză penală și pentru prelevarea de probe biologice. Având în vedere evoluția situației, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus Inspectorului General al Poliției Române să ia toate măsurile pentru a pune în aplicare dispoziția instanței, respectând legea, dar fără a leza drepturile persoanei pe numele căreia a fost emis mandatul de aducere”, transmite MAI, printr-un comunicat de presă.

Mandatul a fost eliberat de Tribunalul București. Totodată, conducerea Ministerului a cerut inspectorului General al Poliției Române, Liviu Vasilescu, să comunice public, în dinamică, toate datele privind evoluția situației.

La domiciliul familiei Melencu au fost vineri agenții procedurali și jandarmii pentru a pune în executare mandatul DIICOT de aducere a mamei Luizei pentru prelevarea probelor biologice. Aceasta a leșinat în timp ce se certa cu jandarmii și a fost nevoie de intervenția unei ambulanțe.

Mama și bunicul Luizei au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din Craiova cu o ambulanță pentru victime multiple de la ISU Dolj, după ce anterior aceștia au refuzat transportul cu ambulanța. Cei doi au acuzat stări de rău, după ce jandarmii au încercat să o ia cu forța pe mama Luizei.

Familia celor doi a mai solicitat anterior o ambulanță, după ce Monica Melencu a leșinat în timp ce se certa cu jandarmii. Atunci, ei au refuzat să meargă la spital, deși medicii de la Ambulanță le-au recomandat acest lucru, din cauza unor stări de lipotimie.

Mama și bunicul Luizei au fost consultați de medicii de la Ambulanță după ce li s-a făcut rău în timp ce jandarmii se aflau în curtea lor ca să pună în aplicare un mandat prin care Monica Melencu trebuia dusă la sediul DIICOT Craiova pentru recoltarea de noi probe biologice.

Potrivit medicilor, cei doi prezentau o stare de lipotimie și trebuiau duși la spital pentru investigații suplimentare și pentru tratament. Cei doi au refuzat însă și s-au întors în curtea casei.

Sursa Mediafax