Magistrații Tribunalului Olt au decis, miercuri, să prelungească, la cererea procurorilor, mandatul de arestare preventivă pe numele lui Gheorghe Dincă cu încă 30 de zile, până în 24 octombrie.

criminal gh dinca

Potrivit deciziei, Tribunalul Olt a dispus, miercuri, prelungirea duratei arestării preventive pe 30 zile. Inculpatul nu a contestat decizia magistraților.

Gheorghe Dincă a fost dus, miercuri, la Tribunalul Olt, unde procurorii DIICOT și DNA au cerut prelungirea mandatului de arestare preventivă pe numele bărbatului care a recunoscut că le-a omorât pe Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani) și apoi le-a ars cadavrele.

Gheorghe Dincă avea mandat de arestare preventivă până în data 24 septembrie, dat de Tribunalul Olt în 14 august. Acest mandat a fost emis în baza articolului 236 din Codul de Procedură Penală în vederea cerectării infracţiunilor de trafic de minori, viol și omor calificat.

Gheorghe Dincă a participat luni și marți la reconstituirea parţială a crimelor din cazul Caracal, au anunțat procurorii DIICOT. „Activitățile întreprinse au vizat indicarea de către inculpatul Dincă Gheorghe a principalelor momente sub aspectul racolării, răpirii, adăpostirii, violării și uciderii celor două victime, precum și modalitatea și mijloacele comiterii infracțiunii de profanare de cadavre, în raport de aceleași două victime”, a precizat DIICOT, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit aceleeași surse, în paralel cu aceste activități au fost efectuate audieri de martori la sediul Poliției Municipiului Caracal.