Tânăr prins drogat la volan pe o stradă din Slatina

Tânăr prins drogat la volan pe o stradă din Slatina

Un tânăr în vârstă de 30 de ani este cercetat penal după ce, joi seara, a fost prins drogat la volanul unei mașini, de către polițiștii din Slatina. 

masina politiei

Bărbatul circula cu mașina prin Slatina și, pe strada Cornișei, a fost oprit pentru un control. Cu această ocazie, polițiștii au depistat că tânărul consumase droguri.

La data de 16 iunie, în jurul orei 23:00, polițiștii Poliției Municipiului Slatina au depistat, pe strada Cornișei, din municipiul Slatina, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența unor substanțe psihoactive, respectiv T2B OPI. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea recoltării de mostre biologice”, arată IPJ Olt.

Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.