Culori: Orange Color

În această dimineață, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu-Severin au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD la un accident rutier, produs pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu-Severin.

Astăzi, echipajul mixt format din agent principal de poliție Goliciu George din cadrul Poliției oraș Vânju Mare și plutonier adjutant Hancescu Mihai din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți în timp ce efectua serviciul de patrulare pe Calea Severinului din orașul Vânju Mare, într-o stație se autobuz, au observat o poșetă de umăr de culoare neagră.

Renumitul profesor doctor abilitat la Universitatea din Bucureşti, unde predă limba, literatura şi civilizaţia greacă, și doctor honoris causa al Universității Democrit a Traciei (Grecia), Tudor Dinu recompune pentru prima dată epopeea eteristă, în care se împletesc tragicomicul, sordidul și cel mai autentic eroism. Este vorba de legătura dintre eroul național Tudor Vladimirescu și eliberarea Peloponezului grec.