Aparatură medicală nouă la SJU Drobeta Turnu Severin
Un nou lot de aparatură medicală a ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin.
Un nou lot de aparatură medicală a ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin.
Un angajat al Complexului Energetic Oltenia a murit din cauza coronavirusului. El se afla în concediu de odihnă din martie, iar în luna aprilie s-a simţit rău, acuzând probleme respiratorii. Medicul de familie i-ar fi prescris un tratament, dar la începutul lunii mai a murit în spital.
În cursul zilei de marți, 5 mai a.c., un angajat al fabricii de cablaje auto SC Sumitomo Electric Bordnetze S.R.L. din Drobeta Turnu Severin a fost depistat posibil infectat cu noul COVID – 19.
Autoritățile locale ale municipiului Drobeta Turnu Severin au început să ia măsuri de siguranță pentru perioada în care se vor da examenele, în unitățile de învățământ din oraș.
Cei 10.000 de oameni din Orșova care au rămas fără apă după ce autorităţile au constatat că aceasta este plină de mâl primesc din nou, de luni, apă. Pentru încă 10 ore însă, apa nu e potabilă.
10.000 de oameni din Orșova au rămas fără apă, după ce autorităţile au oprit furnizarea apei după ce au constatat că aceasta este plină de mâl.
Cetățeanul de origine sârbă, reţinut pentru 24 de ore, este cercetat pentru ucidere din culpă în cazul celor șapte cetățeni sirieni înecați în apele Dunării.
Autoritățile locale ale municipiului Drobeta Turnu Severin au încheiat acțiunea de distribuire a echipamentelor de protecție.
O altă femeie din județul Mehedinți, infectată cu noul coronavirus, a pierdut lupta cu boala, decesul fiind înregistrat luni.
Un alt aparat Real Time PCR, care depistează infecţia cu noul coronavirus, a ajuns la Spitalul Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin.
Un locuitor din satul mehedințean Dârvari, a fost jefuit de prietenii cu care băuse mai devreme.
Un mehedințean de 64 de ani, confirmat cu virusul COVID-19 și internat la SJU Drobeta Turnu Severin, a decedat ieri.
Astăzi, luni 27 aprilie a.c., pompierii mehedințeni au „pescuit” din Dunăre alte două cadavre ale sirienilor înecați în urmă cu zece zile.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 25 – 26 aprilie a.c., polițiștii de frontieră mehedințeni au descoperit un cadavru pe malul fluviului Dunărea, în dreptul localității Hinova.
O familie din satul Măru Roșu – Mehedinți, a fost lovită crunt de nemilosul virus nevăzut.
Un alt deces din cauza virusului COVID-19 a fost înregistrat la nivelul județului Mehedinți.
Până la această dată, județul Mehedinți se pare că a fost ferit de apariția unui focar de COVID-19. Nu se mai poate spune acest lucru și acum. Abia de acum încolo, după cum arată unele preconizări, acest virus își va arăta cu adevărat colții.
Pâinea binecuvântată a fost ieri sfințită în toate lăcașurile de cult din Severin. A fost stropită cu agheasmă şi vin și apoi împachetată igienic în pachete închise.
Un mehedințean de 64 de ani, confirmat cu virusul COVID-19, a decedat.
O barcă în care s-ar fi aflat 18 persoane s-a răsturnat, joi seara, în Dunăre. Este vorba despre 16 migranţi şi două calăuze din Serbia. Nouă oameni au fost salvaţi de poliţiştii de frontieră din Mehedinţi.
Trei bărbați din localitatea Vlădaia au prădat timp de două zile sediul Primăriei orașului Vânju Mare, de unde au sustras alimente destinate persoanelor vulnerabile.
Un nou focar de pestă porcină a apărut în județul Mehedinți.
În cursul zilei de marți, 13 aprilie a.c., un TIR plin cu deșeuri din Anglia a fost oprit în trafic, de autoritățile din Mehedinți. Conform reprezentanților Gărzii de Mediu Mehedinți, deșeurile urmau să ajungă la mai mulți rromi din Strehaia, care declaraseră că au un incinerator de deșeuri.
Angajați ai Poliției, Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Poliției Locale și Armatei au luat parte la acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19.
Decesul unui mehedințean, în vârstă de 38 de ani, a fost declarat oficial de către autoritățile responsabile în perioada de pandemie, în această dimineață.
Spitalul de Urgență din municipiul Drobeta Turnu Severin este dotat cu aparat de testare rapidă.
Aproximativ 28.000 de măști vor fi distribuite pentru medicii de familie din Mehedinți.
În Drobeta Turnu Severin a început distribuirea pachetelor cu echipamente de protecție.
În această perioadă când întreaga omenire este îndemnată să păstreze o cât mai bună igienă, la Orșova se restricționează măsurile de salubritate.
În urmă cu puține ore, în satul mehedințean Mărășești, aparținând de orașul Baia de Aramă, un bărbat și-a găsit sfârșitul sub roțile propriului tractor.