Tragedie în satul mehedințean Mărășești
În urmă cu puține ore, în satul mehedințean Mărășești, aparținând de orașul Baia de Aramă, un bărbat și-a găsit sfârșitul sub roțile propriului tractor.
În urmă cu puține ore, în satul mehedințean Mărășești, aparținând de orașul Baia de Aramă, un bărbat și-a găsit sfârșitul sub roțile propriului tractor.
O femeie din județul Mehedinți, confirmată cu coronavirus, a murit în timpul transferului spre SCBI Craiova.
DSV Mehedinți a hotărât ca târgul Veterani nu va mai fi deschis în perioada premergătoare sărbătorilor pascale.
Autoritățile locale au luat decizia de a deschide târgul comercial Veterani pentru comercializarea mieilor.
Turismul mehedințean și nu numai, este în genunchi. Clisura Dunării este la ora actuală pustie. Croazierele pe Dunăre au fost anulate. Laleaua de Cazane, sau laleaua Galbenă de Banat poate fi admirată doar din foto sau filmulețe.
Începând de astăzi, Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin primește produsele care vor fi împărțite la peste 30.000 de familii.
Până în prezent, au fost recoltate probe pentru depistarea COVID-19 la 56 cadre medicale.
Este prima Unitate Administrativ Teritorială din țară care își trimite angajații în șomaj tehnic.
Un nou lot de măști și dezinfectant a fost distribuit în județul Mehedinți.
În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale MAI din județul Mehedinți au desfășurat peste 600 de misiuni specifice pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgență și au aplicat amenzi în valoare de peste 270.000 lei.
De astăzi a început dezinfectarea în toate scările de bloc din Drobeta Turnu Severin.
Președinta Asociaței Medicilor de Familie din județul Mehedinți, doctor Cornelia Ștefan a cerut, în urmă cu câteva zile, ajutorul președintelui Consiliului Județean Mehedinți.
Un asistent medical de la Ambulanţa Mehedinţi a fost confirmat cu noul coronavirus, după ce a transportat un pacient despre care nu ştia că este infectat. Şi un ambulanţier este suspect de COVID-19. Epidemiologii încearcă să afle cu câţi colegi a intrat în contact asistentul.
Un nou compatiment de terapie intensivă a fost amenajat în cadrul Spitalului de Urgență din Drobeta Turnu Severin.
O femeie din Mehedinți, internată la Boli Infecțioase Craiova, a decedat pe 30 martie.
Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin are începând de astăzi un manager nou.
Lot nou de echipamente de protecție, pentru personalul medical, a ajuns în județul Mehedinți.
Un bărbat din Mehedinţi, diagnosticat cu noul COVID-19, este în stare gravă, La Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin, secția ATI, și a intrat în contact, până la testare, cu 20 de cadre medicale. Contacții sunt testați, sâmbătă seara.
Autoritățile locale au început dezinfectarea tuturor spațiilor publice din cartierele municipiului Drobeta Turnu Severin.
Mii de persoane sunt autoizolate la domiciliu si alte sute în carantină, în prezent, la nivelul județului Mehedinți.
În județul Mehedinți sunt în prezent peste 100 de persoane aflate în carantină și peste 1000 în autoizolare, fiind monitorizate la domiciliu.
Utilajele de deszăpezire au intervenit în forță pe tot parcursul nopții trecute pentru îndepărtarea zăpezii aduse de viscol pe drumurile județene.
Medicii Spitalului Drobeta Turnu Severin cer autorităţilor ca toţi pacienţii care ajung în Urgenţe să fie testaţi pentru coronavirus deoarece riscul de îmbolnăvire, atât a personalului medical, cât şi celorlalţi bolnavi, este foarte mare, în condițiile în care decizia testării aparține DSP.
Un poliţist de frontieră din Mehedinţi s-a împuşcat în cap, vineri, cu arma din dotare. Omul legii a recurs la acest gest în timpul serviciului, după ce soţia l-ar fi părăsit.
Un şofer de tir din Mehedinți, care a intrat în România, a sunat din maşină la 112 şi a cerut ajutor, după ce a început să aibă simptome de infecţie cu coronavirus. Bărbatul a fost internat la Secţia Boli Infecţioase din Drobeta Turnu-Severin unde i s-au recoltat analize.
Mai multe puncte de trecere a frontierei la granița cu Serbia au fost închise, de joi, de la ora 8.00, au anunțat reprezentanții Grupului de comunicare strategică.
Șase autoturisme au fost serios avariate în noaptea de sâmbătă spre duminică pe strada Mareșal Averescu din Drobeta Turnu Severin.
În urmă cu câteva ore, la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin a fost internat primul mehedințean suspectat că a contractat virusul ce a pus lumea pe jar.
Lupta politică din județul Mehedinți devine din ce în ce mai acerbă. Mai ales, acolo unde este vorba de administrație publică locală. Nu se ține cont de idei, idealuri sau trecut și prezent. Contează doar banii statului.
Fostul secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, severineanul Alin Chirilă, a fost găsit incompatibil, a anunţat marţi, 3 martie a.c., Agenţia Naţională de Integritate.
Acest site folosește cookie-urile pentru a gestiona autentificarea, navigarea pe site și alte funcții. Prin utilizarea site-ul nostru, ești de acord cu utilizarea acestora.