Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate, duminică, pe DN 6 (E 70), între Orșova și Drobeta Turnu Severin, în zona viaductului Bahna, după un accident în care au fost implicate două microbuze.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul s-a produs pe DN6 (E70) Orșova – Drobeta Turnu Severin, în zona viaductul Bahna, din județul Mehedinți.
A fost vorba despre o coliziune față-spate între două microbuze.
În urma impactului, două persoane au suferit leziuni ușoare.
La ora transmiterii știrii, circulația se desfășoară pe un fir, alternativ.
(sursa: Mediafax)