Epidemia de coronavirus nu a stopat lucrările la investițiile publice care au loc în această perioadă în Mehedinți.
La Bîcleș, de exemplu, comuna este un adevărat șantier, se toarnă asfalt în toate cele șapte satearondate comunei, se lucrează la un nou sediu de primărie și la școala generală. Mai mult, se lucrează la construcția sensului giratoriu permanent din comuna Șimian.
Prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel, a fost într-o vizită de lucru în comuna Bîcleș și se declară mulțumit de modul susținut în care se lucrează la proiectele aflate în derulare. Sunt proiecte finanțate de Guvernul României, prin Compania Națională de Investiții (CNI) și Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
”Chiar dacă epidemia de coronavirus a dat complet peste cap viaţa românilor, la Bîcleș constat cu bucurie că au continuat lucrările în cadrul investiţiilor publice programate de administraţia publică locală, condusă de domnul primarul Lucian Coandă. Am văzut multe lucruri frumoase, câteva obiective importante și m-aș referi aici la un nou sediu de primărie, școala generală, căminul cultural și se lucrează la modernizarea unor drumuri comunale și drumuri sătești. Din discuțiile pe care le-am purtat cu diriginții de șantier și reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții, pot să spun că lucrările respectă proiectele tehnice și condițiile de calitate”, declară prefectul Cristinel Pavel.
Conform acestuia, în 30 de zile lucrările de modernizare la școala cu clasele I-VIII din Bîcleș vor fi finalizate, iar cei 220 de elevi care învață aici se vor bucura de o școală care respectă toate standardele europene la începutul noului an școlar. Lucrările în valoare de aproximativ 6 milioane de lei au fost finanțate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. În vecinătatea școlii se află și un cămin cultural amenajat cu fonduri de la CNI, în valoare de 3,5 milioane de lei, care a fost finalizat la sfârșitul anului 2019. Este o clădire cum foarte rar întâlnești în mediul rural, cu sală de spectacole, sală de proiecții film, bibliotecă, spații pentru ateliere, dotate cu tehnică de ultimă generație.
Primarul Coandă se arată mulțumit
”Într-adevăr, virusul acesta nu a afectat lucrările care se desfășoară în comuna noastră. Se lucrează la un nou sediu de primărie pentru că actualul sediu este foarte mic, dărăpănat și am luat în calcul și o eventuală reorganizare administrativă. Vrem ca Bîcleșul să fie centrul de dezvoltare și să alipim alte comune la comuna noastră. De asemenea, se modernizează școala, se extinde, cu toalete, cu sală de sport, cu laboratoare noi dotate la standarde europene”, a precizat primarul comunei Bîcleș, Lucian Coandă. De altfel, în comună se lucrează în momentul de față și la modernizarea unor drumuri sătești, pe o lungime totală de 10 km, în toate cele șapte sate aparținătoare comunei Bîcleș.
Sens giratoriu modern la Șimian
De o săptămână se lucrează la construcția sensului giratoriu permanent de pe DN 6, km 332+180, intersecţie cu DN 56A, km 79+147, de la Şimian. Este o lucrare a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, în valoare de 1 milion de lei.
Prefectul Cristinel PAVEL a solicitat constructorului urgentarea lucrărilor pentru că circulația rutieră în zonă este îngreunată.
”După cum se observă, în acest punct de intersecție dintre două drumuri naționale cu un trafic rutier foarte ridicat, se construiește un sens giratoriu extrem de necesar pentru fluidizarea circulației. Din cauza lucrărilor se formează cozi, conducătorii auto își pierd răbdarea. De aceea am solicitat constructorului urgentarea lucrărilor la acest sens giratoriu permanent, astfel încât traficul rutier în zonă să se desfășoare în condiții de siguranță și confort”, spune prefectul Cristinel Pavel.
La vizita pe teren a fost prezent și directorul general al DRDP Craiova, Bogdan BRATU, precum și primarul comunei Șimian, Constantin TRUȘCĂ.
”Lucrările au început acum o săptămână și în maxim două săptămâni cu siguranță le finalizăm. Am discutat acum cu constructorul să lucrăm și seara până târziu și în două săptămâni cu siguranță terminăm aceste lucrări”, a precizat directorul general al DRDP Craiova.
Primarul comunei Șimian a făcut mai multe demersuri pentru construcția acestui sens giratoriu pentru că în zonă aveau loc blocaje în trafic în mod frecvent, cu precădere pe DN 6, unde se înregistrau și accidente soldate cu victime omeneşti. ”Chiar de la începutul mandatului meu de primar al comunei Șimian, am făcut demersuri pentru a se realiza acest sens giratoriu, dar am întâmpinat refuzuri din partea autorităților. Iată că după atâția ani reușim să realizăm acest sens giratoriu, care este foarte important pentru traficul rutier din această zonă. Cei care circulau înainte de construcția acestui sens, fie el și provizoriu, își amintesc de cozile la care erau nevoiți să aștepte. Aș vrea să ne cerem scuze la cei pe care îi deranjăm, dar pe un drum național se lucrează mai greu”, spune primarul Constantin TRUȘCĂ.