O primărie din Mehedinți – feudă din tată-n fiu

Lupta politică din  județul Mehedinți devine din ce în ce mai acerbă. Mai ales, acolo unde este vorba de administrație publică locală. Nu se ține cont de idei, idealuri sau trecut și prezent. Contează doar banii statului.

primarie poroina mare 2

După aproape 30 de ani de conducere sub sigla PSD, actualul primar al comunei mehedințene Poroina Mare, Dan Anuța, a anunțat locuitorii că va preda ștafeta unui tânăr, el fiind în pragul pensionării. Tânărul nu este altul decât fiul său, liberalul Valentin Anuța.   

”Noi, în acest moment, trebuie să schimbăm sigla aceea cu trandafiri. De 28 de ani pe asta o votați în această comună. Semnul trebuie schimbat. Aveți grijă când vă duceți la vot. Vreau să vă spun că eu mă retrag, a venit momentul să mă duc acasă, la pensie”, a spus localnicilor actualul primar Dan Anuța. de altfel, nu trebuie trecut cu vederea faptul că la această lansare de candidat, sau mai bine spus predare de ștafetă, a participat și ministrul economiei, liberalul Virgil Popescu.

Un trecut plin de probleme. Toate rezolvate!

Despre primarul comunei Poroine Mare, pesedistul Dan Anuța, se spun multe. La fel și despre fiul său, actualul candidat liberal Valentin Anuța, circulă multe povești. Nici soția actualului primar nu este ușă de biserică. Mai jos vă explicăm.

Despre actualul primar Dan Anuța, este cunoscut faptul că CNSAS a dovedit că acesta a fost colaborator al securității cu numele de cod „Dorel”.

Despre fiul acestuia, Valentin Anuța, liberalul candidat la frâiele comunei, este știut faptul că în 2007, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți anunța că, fiul primarului din comuna mehedinţeană Poroina Mare, în vârstă de 20 de ani, a fost prins în flagrant în timp ce încerca să plaseze o bancnotă falsă de o sută de lei unui comerciant stradal la sărbătoarea "Zilele Severinului". Conform IPJ Mehedinți, acesta a falsificat banii cu ajutorul unui calculator, a unei imprimante şi a unui scaner.

Referitor la soția actualului primar, aceasta a lovit un pieton pe trecerea de pietoni în municipiul Drobeta Turnu Severin, cu ceva timp în urmă. Bineînțeles că, toți sunt foarte curați, nu au probleme cu legea, iar viitorul le va fi unul luminos.