Severinul, pe harta turismului fluvial

Începând cu acest an, navele de croazieră ce tranzitează Dunărea prin zona Drobeta Turnu Severin, vor avea acces la obiectivele turistice din municipiul mehedințean.

nava croaziera dunare WMC

Zona cuprinsă între Castrul roman „Drobeta” și Cetatea Medievală a Severinului, care la ora actuală suferă foarte mult la capitolul „imagine”, ar putea deveni în acest an o adevărată „comoară” pentru municipiul Drobeta Turnu Severin. După 30 de ani de democrație, faleza Dunării în zona municipiului Drobeta Turnu Severin a fost năpădită de bălării și se află într-o stare deplorabilă, autoritățile locale și județene nereușind să ajungă la un consens cu autoritățile guvernamentale în ceea ce privește situația juridică a zonei.

Se întrezărește … un început

Știut fiind faptul că zona Muzeului Regiunii Porților de Fier, a Castrului Roman sau a Cetății Medievale a Severinului erau „ocolite” de turiștii ce tranzitau Dunărea în această parte a Mehedințiului, iată că, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu și președintele Consiliului  Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, și-au dat mâna și au semnat unul din cele mai importante contracte în ceea ce privește turismul fluvial în acest județ.

Conform declarațiilor celor doi, primăria Severinului a concesionat un teren în zona Piciorului Podului lui Traian din cadrul Muzeului Regiunii Porților de Fier către un important tour operator, în vederea construirii unui ponton menit să înlesnească acostarea navelor de croazieră ce vor tranzita Dunărea. Din declarațiile celor doi, se așteaptă ca anul acesta în municipiul Drobeta Turnu Severin să poposească în jur de 3.000 de turiști, însă aceștia susțin că pe viitor, numărul turiștilor ce vor călca pe pământ mehedințean să crească la peste 35.000 anual.

X

Right Click

No right click