MEHEDINȚI: Femeie accidentată mortal de tren

O femeie în vârstă de 68 de ani a decedat, miercuri, după ce a fost lovită de un tren, în localitatea Prunișor din județul Mehedinți. 

banda politie

Din cercetările efectuate de polițiștii care s-au deplasat la locul evenimentului, a reieșit faptul că o femeie de 68 de ani, ar fi fost accidentată mortal, după ce a fost lovită de tren în localitatea Prunișor.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. Conductorul trenului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, arată IPJ Mehedinți.