Un Decembrie de „istorie” pentru Spitalul municipal Orșova

Un Decembrie de „istorie” pentru Spitalul municipal Orșova

Ultima lună calendaristică a acestui an, 2021, aduce un uriaș plus de valoare unității medicale situată la granița dintre Oltenia și Banat. Este vorba de un extraordinar aflux de alimente, tehnică medicală, medalii la nivel înalt și noi cadre medicale.

spital orsova cican

Conform declarațiilor managerului Spitalului municipal Orșova, Adrian Cican (foto sus), toate aceste evenimente aflate unele în curs de desfășurare, altele urmând a fi puse în practică pe parcursul lunii Decembrie a.c., sunt extrem de importante pentru angajații și pacienții acestei unități medicale, cât și pentru întreaga comunitate orșoveană, ba chiar mehedințeană.

Pe primul loc alimentele și tehnica medicală

Deși toate evenimentele sunt extrem de importante, am ales să începem cu alimentele și tehnica medicală, lăsând pe final alte situații, poate, cu mult mai importante. În primul rând, conform declarațiilor managerului Adrian Cican, în cursul lunii noiembrie, Asociația INACO, prin intermediul unei societăți de pariuri sportive, au donat Spitalului Municipal Orșova un Concentrator de Oxigen cu debit de 6 - 10 l/min. și 25 de măști de oxigen medical.

spital orsova donatie

„De altfel, Asociația MIROS de CER din Suceava, a donat Spitalului Orșovean aproximativ 1 tonă de cartofi pentru bucătăria unității , dar și, orez, paste și alte produse alimentare”, a declarat Adrian Cican, acesta ținând să le mulțumească acestor oameni minunați și prin intermediul ziarului nostru.  La fel de interesantă este și donația părintelui Săvescu – Parohia Jupalnic, formată din cărți de rugăciuni ce se vor afla la patul fiecărui pacient al spitalului.

Medalie și noi medici

Un eveniment extrem de important pentru istoria Spitalului municipal Orșova, se va desfășura pe data de 1 Decembrie, a.c., cu ocazia Zilei Naționale. „Doctorul ADI-CLAUDIA IUGA, de la Spitalul Municipal Orșova, va fi decorată, pe 1 Decembrie 2021, la Palatul Cotroceni, de către Președintele României, cu ORDINUL MERITUL SANITAR și MEDALIA MERITUL SANITAR ÎN GRAD DE CAVALER. Pot spune că sunt mândru de acest lucru, iar colectivul acestei unități medicale este încântat de faptul că are în rândurile sale pe acest medic primar. Aceste două distincții vor fi acordate medicului Iuga pentru profesionalismul, dăruirea, curajul și solidaritatea manifestate în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19, a declarat managerul Spitalului municipal Orșova, Adrian Cican.

spital orsova medalie iuga

Important de specificat este faptul că dr. Adi – Claudia Iuga, face parte din lista restrânsă de 28 de medici români ce vor fi decorați de președintele României pe data de 1 Decembrie a. c., iar Spitalul municipal Orșova se află pentru a doua oară, în ultimii doi ani, când este recunoscut pentru serviciile medicale desăvârșite și personalul medical excepțional. În 2019, Spitalul Municipal Orșova a fost unul din cele 7 spitale din țară decorat cu distincția Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler în semn de apreciere pentru importanta activitate de asistență medicală, precum și pentru rezultatele obținute în perfecționarea actului medical.

Noi medici – noi perspective

Managerul Spitalului municipal Orșova, Adrian Cican, susține că, nici mai mult nici mai puțin, prin acțiunile și activitățile desfășurate în cadrul unității, se dorește ca unitatea medicală să devină în viitorul apropiat un pol medical foarte important atât pentru orșoveni, mehedințeni, cât și pentru întreaga Oltenie.

spital orsova

„Începând cu data de 02.12.2021 Spitalul municipal Orșova va avea un medic specialist de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice transferat de la Spitalul Orășenesc Oțelu - Roșu, dr. Flavia Histodorescu, de altfel un tânăr medic orșovean ce a dorit să revină pe meleagurile natale. Acesta cabinet va va funcționa în Ambulatoriul nou, în locul Cabinetului de Chirurgie Pediatrie care se va muta și va funcționa în același cabinet cu, Cabinetul de Cardiologie după un program afișat. De altfel, începând cu data de 01.01.2022 ne sosesc alți 3 medici specialiști care au terminat rezidențiatul. Este vorba de un medic specialist Recuperare Medicală, Fizică și Balneologie (al doilea Fizioterapeut); un medic specialist de Laborator (al treilea); un medic specialist medicină sportivă. Pentru viitor avem în vedere ca începând cu anul 2023 la Spitalul Municipal Orșova să vină alți 4 medici specialiști care au terminat rezidențiatul. Este vorba de un medic specialist neurolog; un medic specialist de Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice (al doilea medic); un medic specialist ORL (al doilea medic) și un medic specialist Neonatolog”, a mai declarat Adrian Cican.