Viperă găsită într-un birou din Orșova

Viperă găsită într-un birou din Orșova

O viperă de 20 de centimetri ascunsă sub lambriul de pe un perete dintr-un birou al unei instituții  din orașul Orșova, județul Mehedinți, a fost îndepărtată de către jandarmi, după ce angajații le-au cerut ajutorul. 

vipera

„Interacțiunea cu șerpii sau viperele este un real pericol în sezonul cald, iar posibilitatea de a le întâlni apare în cele mai nebănuite locuri. În cursul zilei de ieri (marți - n.r.), jandarmii au fost solicitați să intervină în municipiul Orșova, deoarece funcționarii unei instituții au observat o viperă ascunsă într-un birou”, anunță reprezentanții Jandarmeriei Mehedinți.

Ajunși la adresa indicată, jandarmii au constatat că panica a fost produsă de o viperă, cu lungimea de aproximativ 20 cm, ascunsă sub lambriul de pe un perete.

„Vipera a fost îndepărtată din acel loc și ulterior, eliberată în habitatul natural. Le recomandăm cetățenilor să nu încerce să îndepărteze singuri reptilele, ci să ne solicite sprijinul în astfel de situații”, conchid jandarmii din Mehedinți.