Fost director al Minei Rovinari, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Un fost director al Exploatării Miniere de Carieră Rovinari din cadrul Complexului Energetic Oltenia a fost trimis în judecată de procurorii DNA Craiova pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată.

dna

În acelaşi dosar cu Vasile Ghimiş a fost trimis în judecată şi administratorul firmei SC RATETALAV SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, dar şi societatea respectivă.

Procurorii anticorupţie spun că Vasile Ghimiș, ar fi dispus cumpărarea unor materiale pentru stingerea incendiilor și a unor truse sanitare de prim ajutor (achiziția fiind fragmentată pentru a putea fi realizată în mod direct), la prețuri supraevaluate.

Achiziția ar fi fost făcută în perioada septembrie 2012 – decembrie 2012 de la două firme, între care și SC Ratetalav SRL, controlată de omul de afaceri coinculpat în cauză.

Concret, inculpatul Ghimiș Vasile ar fi aprobat și semnat mai multe documente care au stat la baza achiziției menționate mai sus, după ce anterior stabilise, împreună omul de afaceri, și prețurile produselor respective. Astfel, valoarea unui furtun de pompieri a ajuns la prețul de 850 lei/bucata, în condițiile în care un astfel de produs ar avea un preț de piață de aproximativ 120 lei/bucata”, arată procurorii DNA.

Prin aceste demersuri, unitatea minieră ar fi fost prejudiciată cu suma totală de 169.234 lei, reprezentând diferența dintre prețul real și prețul care s-a plătit efectiv pentru produsele susmenționate.

SC Complexul Energetic Oltenia SA a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu această sumă.

În cauză, procurorii anticorupție au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului Ghimiș Vasile. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză”, mai arată DNA.

Vasile Ghimiş și omul de afaceri au mai fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni similare.