Șeful unui post de poliție din Gorj, reținut

Şeful Postului de Poliţie Scoarţa din județul Gorj a fost reţinut joi seara, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, cercetare abuzivă, sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, fals intelectual şi uz de fals. 

Catuse 938x535 752x535

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, într-o cauză penală, șeful de post a sustras probe din dosar și a inclus unele nereale.  

La data de 15.10.2020, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, constând în aceea că un angajat al IPJ Gorj, care are calitatea de agent şef adjunct în cadrul Postului de Poliţie Scoarţa, judeţul Gorj, a oferit informaţii unei persoane urmărite într-o cauză penală instrumentată de către IPJ Gorj. Din probele administrate în această cauză, a rezultat că agentul de poliţie CGP, cu ocazia instrumentării unei cauze penale, a ticluit probe nereale şi a sustras probe din dosarul penal, cu scopul de a sesiza procurorul care supraveghează cercetările cu o propunere de clasare, atestând necorespunzător adevărului în cuprinsul referatului de clasare o situaţie de fapt şi de drept nereală”, a anunţat Camelia Caragea, citată de Agerpres.

În cauză s-a dispus efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de şeful de post pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizare a făptuitorului, cercetare abuzivă, sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, fals intelectual şi uz de fals.

Suspectul a fost reţinut joi seara pentru 24 de ore, procurorul de caz dispunând, vineri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta.

Urmează ca procurorul, în cursul zilei de vineri, să aprecieze cu privire la măsurile procesuale necesare în această cauză.