O femeie din Târgu Jiu s-a ales cu dosar penal după ce a furat două telefoane mobile dintr-un cabinet medical.
Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, ieri, prin apel la 112 de către o femeie, de 50 de ani, din orașul Bumbești Jiu, asistent medical în cadrul unui cabinet medical din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că o tânără, de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se afla în incinta cabinetului, i-ar fi sustras două telefoane mobile, care se aflau pe o masă de consultație, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 1.500 de lei.
Femeia care a furat telefoanele s-a ales cu dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.