Amendat și plasat în carantină instituționalizată

Un bărbat din județul Gorj a fost amendat cu 10.000 de lei și a fost plasat în carantină, după ce polițiștii au depistat faptul că acesta nu a respectat măsura izolării la domiciliu.

200325 filtru politie 02

Potrivit informării Prefecturii Gorj, în ultimele 24 de ore, 174 de polițiști gorjeni au desfășurat peste 30 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID 19. Astfel, a fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare la domiciliu în cazul a peste 1750 de persoane.

Cu acest prilej a fost descopetită și o persoană care nu a respectat izolarea, fiind amendată și plasată în carantină instituționalizată.

„Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei și a fost plasat în carantină instituționalizată”, informează Prefectura Gorj.

În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat 104 amenzi, în valoare de 300.000 de lei, din care 103 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației.

X

Right Click

No right click