Ninsoare viscolită la Rânca. Turiștii sfătuiți să stea în pensiuni

Turiştii aflați la munte, în stațiunea Rânca, sunt sfătuiţi de jandarmi, miercuri seara, să se retragă la cabane și să evite călătoriile pentru a nu fi surprinşi de vremea rea. Meteorologii au emis cod portocaliu pentru județul Gorj.

drum zapada

Jandarmii din zona montană Rânca le-au transmis, miercuri seara, turiştilor aflați în stațiune, să nu se îndepărteze de drum, să se retragă în cabane și să evite călătoriile în timpul nopții.

Avertizarea a venit în contextul avertizării de vânt și ninsoare viscolită, emise de meteorologi, pentru județul Gorj.

În contextul avertizării meteorologice de intensificare a vântului și ninsoare viscolită, jandarmii montani din Rânca sunt pregătiți să intervină în sprijinul persoanelor afectate de vremea neprielnică. (...) Vom fi în zonele afectate pentru asigurarea intervenției în cel mai scurt timp", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.

Nordul județului Gorj se află, de miercuri după-amiază, până joi, la ora 08.00, sub avertizare cod portocaliu de vânt și ninsoare viscolită.