Bărbat reținut după ce a încercat să mituiască un polițist

Un bărbat din judeţul Gorj a fost reținut după ce a oferit unui poliţist 200 de euro pentru a nu face dosar penal pe numele nepotului său, prins beat la volan. Tânărul a fost prins beat de două ori în aceeași zi.

mita bani spaga

Potrivit DGA, doi bărbați - unchi și nepot - au fost prinși luni în timp ce ofereau ca mită unui polițist 200 euro pentru ca nepotului să nu-i fie întocmit dosar penal, după ce a fost prins, în aceeași zi, în două rânduri, pe tronsoane de drum diferite, conducând beat.

Astfel, sâmbătă, polițiștii din Novaci l-au prins pe tânăr conducând beat, respectiv 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 04.25 și, 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 07.21, astfel că i s-au întocmit dosare penale.

Chemat pentru audieri la Poliție, tânărul a mers însoțit de unchiul său, care a insistat ca lucrătorii de poliție să propună soluții favorabile în dosar în schimbul unor bani. Un polițist a formulat denunț la D.G.A. - Serviciul Județean Anticorupție Gorj, iar cei doi au fost surprinși în flagrant în timp ce dădeau mită 200 de euro.

Unchiul celui aflat la volan a fost reținut pentru 24 ore.

X

Right Click

No right click