Viscol la Rânca. Mașină blocată în zăpadă

O mașină în care se aflau trei persoane, între care și un copil, a rămas blocată în zăpadă la Rânca, joi seara, salvamontiștii gorjeni intervenind în acest caz.   

drum zapada

Potrivit reprezentanților Salvamont Gorj, mașina a ieșit în afara părții carosabile  și a rămas înzăpezită în partea de Nord a stațiunii.

Cele trei persoane din autoturism, între care și un copil, nu au avut probleme medicale și au fost adăpostite într-o cabană până când salvamontiștii și un echipaj al serviciului de deszăpezire de la Drumurile Naționale au reușit să recupereze și mașină.

În zona începe sa ningă, e viscol puternic cu transport de zăpadă și existau premisele ca mașina să fie acoperită de zăpadă pe timpul nopții”, anunță reprezentanții Salvamont Gorj.

Aceasta este a cincea intervenție a Serviciului Salvamont, de astăzi, în celelalte patru acțiuni fiind solicitați pentru acordarea primului ajutor și transportul unor persoane accidentate la schi și săniuș.