Trei doljence, prinse la furat în Tismana

Polițiștii din Tismana au fost sesizați prin apel la 112 de o femeie de 58 de ani, din localitate, căreia i-ar fi fost furați bani din casă.

0E693878 7DBD 4545 8A71 95F233881B24
Conform IPJ Gorj, pe 2 noiembrie, trei femei i-ar fi sustras din locuință 1.650 lei, bani pe care îi avea depozitați într-un dulap. 

Din primele cercetări efectuate de poliţişti au fost identificate trei femei, cu vârste cuprinse între 22 şi 42 de ani, toate din municipiul Craiova, judeţul Dolj.

Pe numele acestora s-a dispus continuarea urmăririi penale, cu privire la săvârşirea infracțiunii de furt calificat, acestea fiind retinute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.