Un salariat al Complexului Energetic Oltenia, a decedat miercuri dimineață, acasă, din primele date existând indicii că acesta ar fi făcut infarct.

ceo 1

Daniel Licărete avea 51 de ani și lucra în cadrul Carierei Jilț Nord. Acesta își luase un liber, astăzi, pentru că avea câteva probleme de rezolvat, dar nu a mai apucat să facă acest lucru.

De la începutul acestui an până în prezent, mai mulți angajați ai Complexului Energetic Oltenia au murit din aceeași cauză: infarct.

Atât muncitorii cât și liderii de sindicat au atras atenția asupra faptului că angajații muncesc în condiții grele și că s-ar impune luarea unor măsuri imediate, între care efectuarea unor analize în vederea depistării unor eventuale boli cardiovasculare.