Adolescentă găsită spânzurată într-o casă la Tismana

O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost găsită spânzurată, luni, într-o casă aflată în construcții din orașul Tismana, județul Gorj.

banda crima

Surse din cadrul anchetei spun că fata ar fi recurs la acest gest după o ceartă cu iubitul său. 

,,La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 09:17, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați de către un bărbat, din orașul Tismana, cu privire la faptul în incinta unei case aflate în construcție, a găsit o tânără spânzurată. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana, în vederea efectuării de cercetări la fața locului, stabilind că cele sesizate se confirmă. A fost solicitat un echipaj medical, care a efectuat manevrele de resuscitare, însă din păcate a fost constatat decesul fetei. În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acesteia, nu au fost identificate urme vizibile de violență”, arată IPJ Gorj. 

Corpul tinerei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului, iar polițiștii continuă cercetările.