Iluminat modern la un liceu din Târgu Jiu

Iluminat modern la un liceu din Târgu Jiu

Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu-Jiu, intrat într-un amplu proces de reabilitare și modernizare, dispune de un sistem de iluminat modern, anunță edilul urbei, Marcel Romanescu. 

Primarul a precizat că au fost amplasați 30 de stâlpi cu lămpi moderne, pe baza de led, investiția fiind în valoare de peste 350.000 lei, de la bugetul local.

Au fost amplasați 30 de stâlpi cu lămpi moderne, pe baza de led. Am avut, bineînțeles, în vedere reducerea costurilor pentru energia electrică. Vor urma căminul, cantina și sala de sport, iar clădirea în care au loc cursurile a fost deja reabilitată printr-un proiect în valoare de 8 milioane de lei, prin PNDL. În cazul iluminatului, vorbim de o investiție în valoare de peste 350.000 lei, de la bugetul local, investiție care în cifre înseamnă 785 de metri de cablu, 30 de stâlpi metalici ornamentali, 30 de lămpi de iluminat și 785 de metri de platbandă. Facem precizarea că am luat din timp toate măsurile necesare pentru reducerea costurilor cu energia, iar investițiile noastre prevăd cu prioritate acest aspect”, a explicat Romanescu.