Doi bărbați din municipiul Târgu Jiu, dați în urmărire la nivel național, au fost depistați de către polițiști, joi.
Este vorba despre un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Târgu Jiu, pe numele căruia Tribunalul Gorj a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.
Tot ieri, a fost depistat și un bărbat de 42 de ani pe numele căruia Judecătoria Târgu Jiu a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani și 6 luni, pentru comiterea infracțiunii de refuzul ori sustragerea de la recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cei doi bărbați au fost încarcerați de polițiști în Penitenciarul Târgu Jiu.