Medic din Gorj, trimis în judecată pentru luare de mită

Medicul chirurg din județul Gorj, Gheorghe Neață, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Jiu, aflat în arest la domiciliu pentru luare de mită în formă continuată, a fost trimis în judecată, vineri. 

neata medic chirurg

Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, medicul chirurg este acuzat de 19 fapte de luare de mită, din care două în formă continuată.

Anchetatorii spun că doctorul ar fi luat mai multe sume de bani și bunuri, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Acesta este acuzat că lua mită între 200 și 2.000 de lei, dar și bunuri, constând în sticle de whisky sau cafea.

Din datele aflate la dosar, în urma celor 19 fapte, chirurgul ar fi luat mită 17.200 de lei și 100 de euro.

Cu ocazia perchezițiilor derulate în luna iulie, la domiciliul medicului și la cabinetul său au fost găsite peste 52.000 de lei, peste 3.400 de euro, 300 de dolari, 630 de lire sterline și 100 de franci elvețieni, precum și sticle de whisky, pachete de cafea și țigări, care au fost confiscate.

Chirurgul a fost reținut, a stat în arest preventiv până în septembrie, când a fost plasat în arest la domiciliu.

Vineri, medicul a fost trimis în judecată.