Mașină răsturnată pe un drum din Gorj. Doi tineri la spital

Doi tineri din Bălești, în vârstă de 18 și respectiv 20 de ani, au ajuns la spital, marți, după ce au fost implicați într-un accident produs pe DN 67 D, în afara localității Lelești din județul Gorj.

masina politiei

Mașina în care se aflau s-a răsturnat, la volan fiind tânărul în vârstă de 20 de ani.

Cu ocazia cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 67 D, din direcția Lelești, în direcția Târgu-Jiu, nu adaptat viteza la condiții de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în decor. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, cât și a pasagerului din dreapta față, în vârstă de 18 ani, din comuna Bălești, ambii fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, informează IPJ Gorj.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.