Câți angajați ai SJU Târgu Jiu s-au vaccinat cu doza 3

42 de angajați ai Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu s-au vaccinat în prima zi în care s-a redeschis centrul de vaccinare din cadrul unității medicale.

vacinel

Potrivit reprezentanților SJU Târgu Jiu, în acest centru se pot vaccina doar angajații spitalului.

În prima zi s-au prezentat la vaccinarea cu cea de-a treia doză 11 medici, 19 asistenți medicali, trei infirmiere. De asemenea, au fost imunizate și alte categorii de personal (TESA, fochiști). Tot luni, la centru s-a prezentat și o asistentă medicală care s-a vaccinat cu prima doză”, anunță purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu.

Centrul va fi deschis două zile pe săptămână, lunea și miercurea, în intervalul orar 08:00 – 15:00 și a fost amenajat la parterul clădirii SJU Târgu-Jiu de pe strada Progresului.

Medicii coordonatori ai centrului sunt Dr. Constantin Mădălin Dinu, director medical al SJU Târgu-Jiu, și medicul Dumitru Vlăduț, epidemiolog.