Parcuri fotovoltaice în opt cariere ale Complexului Energetic Oltenia

Ministerul Energiei a transmis, marţi, la Banca Europeană de Investiţii, primele aplicaţii pentru finanţarea din bugetul Fondului pentru Modernizare a nouă proiecte strategice în sectorul energetic, dintre care opt aparţin Complexului Energetic Oltenia și prevăd construirea unor parcuri fotovoltaice în cariere miniere. 

crucea7 716x393

„În contextul legislativ european privind combaterea schimbărilor climatice şi tranziţia energetică în scopul creşterii nivelului de ambiţie pentru reducerea emisiilor, a creşterii ponderii surselor regenerabile de energie, a măsurilor de eficienţă energetică şi a nivelului de interconectivitate a reţelelor electrice, conform obiectivelor asumate în Planul Naţional Integrat Energie şi Schimbări Climatice (PNIESC), care reprezintă angajamentul României la efortul comun de îndeplinire a obiectivelor europene din domeniul energiei şi climei stabilite pentru anul 2030, Ministerul Energiei, în calitate de autoritate competentă pentru gestionarea şi derularea Fondului pentru modernizare, a transmis către BEI, prin intermediul platformei aferente, 9 propuneri de proiecte pentru finanţare din Fondul pentru modernizare, cu un cost de investiţie total de peste 693 milioane euro, din care peste 492 milioane euro au fost solicitaţi din Fondul de Modernizare”, se arată în comunicat.

Este vorba despre un proiect aparţinând CNTEE Transelectrica S.A. – Noua Linie Electrică Aeriană (LEA) 400 kv d.c. Constanţa Nord – Medgidia Sud; CAPEX total (fără TVA) 22,992 milioane euro, reprezentând integral costuri eligibile şi 8 proiecte aparţinând Complexului Energetic Oltenia, CAPEX total (fără TVA) 670,8 milioane euro, costuri eligibile 469,562 milioane euro.

Cele 8 proiecte ale CE Oltenia sunt: 

Proiectele aferente beneficiarului CE Oltenia S.A., menţionate mai sus, transmise spre finanţare din Fondul pentru modernizare, răspund obiectivelor din Planul Naţional pentru Energie şi Schimbări Climatice (PNIESC) de reducere a emisiilor pentru 2030, de creştere a ponderii de energie din surse regenerabile şi de înlocuire a cărbunelui în mixul energetic, constituind un pas determinant şi necesar în procesul de reorganizare al CE Oltenia, spun reprezentanții Ministerului.

De asemenea, punerea în aplicare a acestor investiţii se încadrează în ţinta Acordului de la Paris privind neutralitatea climei până în 2050, deoarece conduce la reducerea emisiilor de carbon şi a consumului de energie primară prin producţia de surse regenerabile”, se mai precizează în comunicat.