Muncă la negru într-un restaurant din Târgu Jiu

Trei persoane care munceau fără contract și două aflate la serviciu, în afara programului de lucru, au fost depistate de către inspectorii ITM Gorj, cu ocazia celor mai recente verificări făcute, la patru angajatori din Târgu-Jiu, Stănești, Mătăsari și Rovinari. 

restaurant 01 191224

Dintre amenzile aplicate, cea mai mare este în valoare de 30.000 lei și a fost dată unui angajator din Stănești, cu punct de lucru în Târgu Jiu, având domeniu de activitate restaurante.

Acesta a fost depistat în timp ce folosea în activitate două persoane minore, pentru una neavând încheiat în prealabil contract individual de muncă, iar cealaltă persoană prestând activitate după finalizarea orelor de program prevăzute în contractul individual de muncă cu timp parțial”, informează ITM Gorj.

De asemenea, în aceeași perioadă, inspectorii de muncă au efectuat 37 de controale care au vizat atât relațiile de muncă, cât și securitatea și sănătatea în muncă, fiind aplicate 24 de amenzi contravenționale în cuantum de 179.000 de lei și dispuse 148 măsuri de remediere a deficiențelor constatate.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj reamintește angajatorilor că, în conformitate cu prevederile Legii 53/2003, Codul Muncii, încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarea condițiilor legale de vârstă sau folosirea acestora pentru prestarea unor activități cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă” a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef  al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.