Pod rupt în municipiul Târgu Jiu

Pod rupt în municipiul Târgu Jiu

Podul de pe strada Ana Ipătescu din Târgu Jiu s-a rupt, autoritățile locale luând mai multe măsuri, sâmbătă dimineață, în cadrul unei ședințe a Comitetului Local pentru Situații de Urgență. 

Unul dintre trotuarele podului a cedat, vineri seară, din cauza trepidațiilor produse de traficul greu, spun autoritățile locale.

În prezent, există riscul prăbușirii balustradei și trotuarului, zona fiind permanent monitorizată din momentul semnalării problemei.

Sâmbătă dimineață, a fost convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, care a impus mai multe măsuri:

Interzicerea circulației pietonale pe pod, pe partea dreapta în sensul de mers către comuna Dănești. Zona este permanent monitorizată;

Limitarea vitezei de deplasare a autoturismelor, în zona podului, până la maxim 15 km/h;

Monitorizarea permanentă a zonei în vederea identificării, în timp real, a oricăror modificări structurale, precum și a circulației rutiere și pietonale;

Informarea prin toate mijloacele a cetățenilor privind situația creată și măsurile adoptate pentru restabilirea stării de normalitate;

Intervenția de îndată pentru înlăturarea pericolului iminent prin dislocarea trotuarului afectat. Atribuirea contractului, unei societăți, în regim de urgență, pentru dezafectarea trotuarului;

Elaborarea documentației tehnice privind soluțiile ce se impun pentru înlăturarea riscului privind circulația pietonală și auto în zona respectivă. Estimarea costurilor necesare intervențiilor  (proiecte, expertiza, diriginte de șantier, execuție);

Alocarea sumelor necesare intervenției, precum și efectuarea demersurilor în vederea obținerii de fonduri din Fondul Național de Intervenție, efectuarea expertizei tehnice și a documentației aferente.