Un copil de aproape 3 ani a căzut de la etaj, în Rovinari

Un copil în vârstă de doi ani şi nouă luni, din Rovinari, este în stare gravă la Spitalul Craiova, după ce a căzut de la etajul patru al blocului în care locuieşte familia sa.

banda crima

Incidentul s-a petrecut vineri, mama copilului, în vârstă de 31 de ani, s-a prezentat cu acesta la Spitalul Orășenesc Rovinari.

„La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat că în timp ce copilul se afla la domiciliu împreună cu mama sa, fiind lăsat nesupravegheat, a căzut pe gemul sufrageriei de la et. 4 al blocului, geam ce se afla în poziția deschis, rezultând vătămarea corporală a acestuia. Minorul s-a urcat pe geam după ce in prealabil s-a urcat pe un ATV de jucărie”, arată IPJ Gorj.

Băiețelul fost transportat cu ambulanța la Spitalul Orășenesc Rovinari, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, ulterior fiind transportat cu un echipaj medical la Spitalul Județean nr. 1 Craiova, unde urmează să-i fie efectuate investigații suplimentare.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, mai arată IPJ Gorj.